Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte...
luni, 31 august 2009
Pustnic
Vad viata mea fara sfarsit
Nascandu-se la infinit
Nu stiu nici cum nu stiu nici cand
Stiu doar mereu si doar plangand
Stiu sa ma rog ingenuncheat
Cu fata catre Cel uitat
Cu trupul slab in muntii goi
Nu vreau nimic si totul voi
In suferinta si-n pustiu
Aleg al Domnului sa fiu
Sa nu ma stie nici o lume
Nici dupa glas nici dupa nume
Pentru tarana si strabuni
Aleg sa stau intre furtuni
Sa torc al cerului fuior
Sa nu am patimi si nici dor
Prin piatra seaca se zareste
Cum zbiara omul, cum orbeste
Din verzi ca viata naltii brazi
Se-aude omule cum cazi
Si-l chem pe Domnu'n ajutor
Si tot esti slab si tot esti chior
De ce cu inima nu crezi
Fara sa stii, fara sa vezi...?
Etichete:
calugarie,
crestinism,
poezie,
sfintenie
miercuri, 29 aprilie 2009
Daniil Sihastrul - de Andrei Ciurunga
Ajuns în vale, pe un râu în spume,
Aşa cum scris-a pana de poet,
Bătrânul Ştefan glăsui încet
Către sihastrul ce-a fugit de lume:
Când am simţit pe-al ţării trup nepace
m-am răsucit la Putna în mormânt
şi-am răsturnat cinci veacuri de pămînt
de pe pieptarul meu, să vin încoace.
Au mă sminteşte ochiul ce se bate
sau nu-mi ajută mintea să dezleg?
Hotarul drept vi l-am lăsat întreg
şi aflu-acum Moldova jumătate.
Vânduta-ţi oare hoardelor de-afară,
în târgul vremii, una din moşii?
Eu nu cunosc pe lume avuţii
să-mi poată preţui un colţ de ţară.
Sau nu cumva pe platoşe oţelul
a ruginit prin sutele de ani,
de-au spart zăgazul vechii mei duşmani
şi-au slobozit din suliţe măcelul?
De ce nu bate ceasul de vecernii
în pieptul Putnei – clopot necuprins?
Au taci şi tu, bătrâne? Sau ţi-au stins
făclia vieţii, viscolele iernii?
Târziu abia, în noaptea de cărbune,
cu ochii grei de-atâta nepătruns,
s-a îndurat sihastrul cu răspuns:
Măria Ta, eram în rugăciune.
Ci nu păstra în inimă sminteală,
că nu plăieşii şi-au ieşit din minţi
precupeţind Moldova pe arginţi,
cum le-ai adus la cuget bănuială.
Ei zac în lanţuri, lângă hăul mării,
şi trag în juguri puse de călăi.
Bicele însă nu le ţin ai tăi
şi mâna ce izbeşte nu-i a ţării.
Potop cumplit de neamuri fără cruce
se năpustesc acum spre crucea ta,
dar în zadar se-ncrâncenă sub ea
căci prea e sus – şi nu pot s-o apuce.
Măria Ta. Înseninează-ţi faţa,
puşcaşii n-au uitat să dea la semn,
ci doar aşteaptă chiot de îndemn
să rupă lanţul şi să ia sâneaţa.
Atunci vor arde ţestele duşmane
cu vâlvătăi de sânge şi de fum
şi nu va fi zăgaz pe nici un drum
să ne oprească iureşul, Ştefane.
Şi-ţi vom zidi biserică frumoasă
sub nesfârşitul cerului safir
să intre neamul tot sub patrafir
ca să-l primeşti, cuminecat, acasă.
Aşa cum scris-a pana de poet,
Bătrânul Ştefan glăsui încet
Către sihastrul ce-a fugit de lume:
Când am simţit pe-al ţării trup nepace
m-am răsucit la Putna în mormânt
şi-am răsturnat cinci veacuri de pămînt
de pe pieptarul meu, să vin încoace.
Au mă sminteşte ochiul ce se bate
sau nu-mi ajută mintea să dezleg?
Hotarul drept vi l-am lăsat întreg
şi aflu-acum Moldova jumătate.
Vânduta-ţi oare hoardelor de-afară,
în târgul vremii, una din moşii?
Eu nu cunosc pe lume avuţii
să-mi poată preţui un colţ de ţară.
Sau nu cumva pe platoşe oţelul
a ruginit prin sutele de ani,
de-au spart zăgazul vechii mei duşmani
şi-au slobozit din suliţe măcelul?
De ce nu bate ceasul de vecernii
în pieptul Putnei – clopot necuprins?
Au taci şi tu, bătrâne? Sau ţi-au stins
făclia vieţii, viscolele iernii?
Târziu abia, în noaptea de cărbune,
cu ochii grei de-atâta nepătruns,
s-a îndurat sihastrul cu răspuns:
Măria Ta, eram în rugăciune.
Ci nu păstra în inimă sminteală,
că nu plăieşii şi-au ieşit din minţi
precupeţind Moldova pe arginţi,
cum le-ai adus la cuget bănuială.
Ei zac în lanţuri, lângă hăul mării,
şi trag în juguri puse de călăi.
Bicele însă nu le ţin ai tăi
şi mâna ce izbeşte nu-i a ţării.
Potop cumplit de neamuri fără cruce
se năpustesc acum spre crucea ta,
dar în zadar se-ncrâncenă sub ea
căci prea e sus – şi nu pot s-o apuce.
Măria Ta. Înseninează-ţi faţa,
puşcaşii n-au uitat să dea la semn,
ci doar aşteaptă chiot de îndemn
să rupă lanţul şi să ia sâneaţa.
Atunci vor arde ţestele duşmane
cu vâlvătăi de sânge şi de fum
şi nu va fi zăgaz pe nici un drum
să ne oprească iureşul, Ştefane.
Şi-ţi vom zidi biserică frumoasă
sub nesfârşitul cerului safir
să intre neamul tot sub patrafir
ca să-l primeşti, cuminecat, acasă.
marți, 14 aprilie 2009
Începutul vieţii
Sădit-am în grădină
Un sâmbur de tămâie
Şi-a răsărit la cină
Un Domn bătut în cuie.
Cu sângele-n pahare
Fierbând de suferinţă,
Cu trupul prins în fiare
Miroase-a biruinţă.
Din astă lume tristă
Aş vrea să mai rămâie
Doar o lumină Hristă
Şi-un sâmbur de tămâie...
Un sâmbur de tămâie
Şi-a răsărit la cină
Un Domn bătut în cuie.
Cu sângele-n pahare
Fierbând de suferinţă,
Cu trupul prins în fiare
Miroase-a biruinţă.
Din astă lume tristă
Aş vrea să mai rămâie
Doar o lumină Hristă
Şi-un sâmbur de tămâie...
Etichete:
crestinism,
Hristos,
poezie,
revelare
marți, 31 martie 2009
Rugaciune
O rugăminte către stele am făcut:
Prin mila Domnului de sus,
Să nu existe viitor şi nici trecut
Ci doar Cuvântul cel de netradus!
Ai coborât Tu Doamne prin ţărână
Te-ai facut om în chip şi-asemănare
Aşa ajuta-mi maica mea bătrână
Să poată sta-n genunchi nu în picioare!
Sărac aş vrea să fiu pe-acest pământ
Nu voi arginti ce mintea-mi ruginesc
Şi mai nimic nu vreau... doar un Cuvânt
Să-mi ducă inima pe drum ceresc.
Prin mila Domnului de sus,
Să nu existe viitor şi nici trecut
Ci doar Cuvântul cel de netradus!
Ai coborât Tu Doamne prin ţărână
Te-ai facut om în chip şi-asemănare
Aşa ajuta-mi maica mea bătrână
Să poată sta-n genunchi nu în picioare!
Sărac aş vrea să fiu pe-acest pământ
Nu voi arginti ce mintea-mi ruginesc
Şi mai nimic nu vreau... doar un Cuvânt
Să-mi ducă inima pe drum ceresc.
miercuri, 25 martie 2009
Salcamii - de Aurelian Guta
Cu radacini adanci infipte-n lut,
suntem salcami cu lemnul greu si tare,
cu fruntea crengilor privim spre soare.
Acel ce ne-a nascut,murind,a vrut
sa fim salcami:al tarii tare scut.
Suntem salcami si crestem pretutindeni
pe rapi adanci,pe grui si pe podzol,
pe sufletul si trupul tarii gol,
pe raristi saracite de osande.
Suntem salcami si crestem pe oriunde.
Noi crestem repede ca o furtuna.
Calaii s-au temut de-atat elan,
cat se ridica bradul intr-un an,
noi crestem vijelie intr-o luna.
Noi nu voim pe nimeni sa-nspinam,
dar toti dusmanii ne-au izbit de moarte,
menindu-ne prigoanele drept soarte.
Doar ghimpii ne-au fost dati sa ne-aparam...
Un dor aprins inspre destin ne mana
si unde unul a cazut ranit,
o mie de lastari au rasarit.
Suntem salcami si crestem din tarana,
codrii de crez si datina romana.
cu fruntea crengilor privim spre soare.
Acel ce ne-a nascut,murind,a vrut
sa fim salcami:al tarii tare scut.
Suntem salcami si crestem pretutindeni
pe rapi adanci,pe grui si pe podzol,
pe sufletul si trupul tarii gol,
pe raristi saracite de osande.
Suntem salcami si crestem pe oriunde.
Noi crestem repede ca o furtuna.
Calaii s-au temut de-atat elan,
cat se ridica bradul intr-un an,
noi crestem vijelie intr-o luna.
Noi nu voim pe nimeni sa-nspinam,
dar toti dusmanii ne-au izbit de moarte,
menindu-ne prigoanele drept soarte.
Doar ghimpii ne-au fost dati sa ne-aparam...
Un dor aprins inspre destin ne mana
si unde unul a cazut ranit,
o mie de lastari au rasarit.
Suntem salcami si crestem din tarana,
codrii de crez si datina romana.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)