Într-o zi ciudată şi sugrumată de toamnă
Într-un oraş demn de o aglomeraţie mai speriată,
Într-un timp
În care absolutul părea să ne lunece pe şira spinării,
Mi-am lăsat moale inima
Şi au început să îngălbenească şi să zboare
Foile cărţii de rugăciune
Pe care îmi ţineam mâinile şi gândurile
Şi sufletul
Iar sufletul mi se îngălbenea şi el
Şi se zdruncina din rădăcini
Iar inima mea se topea ca ceara
Şi curgea uşor pe trotuare
La gândul că poate sunt prea fricos
Sau prea cenuşiu
Sau prea geometric
Pentru a putea să dezleg vreodată
Eternitatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu