Îndemnul bătrânilor!

Dacă doreşti să scrii acum o poezie,
Gândeşte nu în timp; în veşnicie!

De vrei să fii-mpărat precum Mântuitorul
Să nu conduci, fii slujitorul!

De vrei în nori ca sfinxul cel din munţi să fii
Va trebui să mori şi din pământ să-nvii!

De vrei să simţi cum e să zbieri de fericire,
Întâi să plângi pe locul tău arid în neclintire!

Dacă îţi fierbe inima din piept şi bate greu,
Tu să o stingi cu bunul Dumnezeu!

Dacă de sete-ai vrea să te îneci,
Prin ploile de lacrimi strămoşeşti să treci!

De vrei să ai strălucitor sânge prin vine
Rămâi ca apa de curat creştine!

De vrei să vezi tot nevăzutul cel frumos,
Să dai vederea toată lui Hristos!

Iar dacă vrei să fii luceafăr sfânt şi depărtat
Nu te-ntrista, ai doar o lume de-nfruntat!

Nu te mira... - de Vasile Voiculescu

Nu te mira că-mi prinzi privirea,
Păienjenită de durere,
Adesea cercetând ivirea
Şi alte lumi, şi altor ere.

În toiul luptelor nebune,
Pe rana inimii ce moare
Nădejdea vremilor mai bune
Răsare pururi ca o floare.

Din tot ce mi-a-nflorit vreodată,
Ea singură purta-va roade,
Azi, când grădina-i scuturată
Şi toată floarea stearpă-mi cade.

Zadarnic firea mă striveşte
Mereu sub aspra-mi suferinţă,
În mine pururi încolţeşte,
Mai viu, obstească năzuinţă.

Şi-n van m-abate-n jos furtuna
Şi strâns ma ţin cătuşe grele,
În mine lumea îşi încearcă-ntr-una
Avântu-i veşnic către stele!

Din mii de gânduri turburate
Un vis curat mi se încheagă,
Precum din spume sfărâmate
Ieşit-a Venera întreagă!

Contemporan - de Vasile Voiculescu

Nu mă-nspăimântă cerul, nici pământul;
Pe unul calc, pe celălalt îl străpung;
Sunt slab, sămânţa care-o suflă vântul
Pe stepele vieţii îndelung,
Dar el mă suflă unde vreau s-ajung!

Chiar dacă eşti la infinit de mine,
Dar ştiu că eşti şi-Ţi cat Împărăţia,
Nu-mi mai trăiesc în van nimicnicia.
O, Doamne, sunt contemporan cu Tine
Şi sunt contemporan cu Veşnicia.

Înfăţişare - de Ion Barbu

Pudrează râul tragic în oglindă,
Cu de-amănuntul, cristalin, de bal;
Săltate-n coc, volutele să prindă
Perucii de argint - un encefal.

La balul liniştit, de mare gală,
De vrei să placi frumosului tău Domn:
Treaz, poleieşte-ţi masca facială
Şi dinţii înverziţi de duh de somn;

Luminile odăilor le stinge!
Să-nceapă marea pară de opal,
Când îngheţat, din iarna care ninge
În creştet, ca-ntr-un parc, pe encefal.

- Fii Domnului statură luminoasă,
Cu gândul - sprinten fulger viitor!
Să-ţi fie braţul spadă bătăioasă
Şi ochiul: disc lunar lunecător.

Un mormânt creştin

Aici e doar Cuvântul
Dar nu-i nimic a spune
Aici este mormântul
Pentru această lume.

Aici nu e visare,
Nu-s aripi de zburat
Dar este o cărare
Doar una de urmat.

Aici sunt viermi şi oase
Nu este loc de joacă
Se-aud doar furtunoase
Bătăile în toacă.

De-aici strigă străbunii
Aici se tânguiesc
Pentru noi toţi: nebunii
Care nu-i mai cinstesc.

Aici nu-i veselie
Şi nimic nu străluce
E doar o temelie
Pe care stă o cruce.

Aici e locul pentru
Cei ce de mult s-au dus
Şi au ajuns în centrul
Fiinţei Lui Iisus

Aici pământu-i rece
Şi-apasă mult prea greu
Pe-aici aer nu trece
Dar trece Dumnezeu…

Bătrânii zilei

Priveam bătrânii brazi din munţi pe la apus
Cum ascuţiţi spre cerul viu se înălţau
Şi cu o furie a rădăcinilor preavechi urlau:
“Să vă rugaţi la El şi să-L iubiţi nespus!”

Priveam stejarii cei bătrâni în miez de noapte
Ce paşnic şi ce liniştit stau pe pământ
Şi cum din trunchi se face auzit al lor cuvânt:
“Să vă rugaţi la El până şi după moarte!”

Priveam bătrânii oameni dis-de-dimineaţă
Cum se încovoiau în jos de neputinţă
Şi nu aveau nimic mai mult decât credinţă
Dar se rugau: “Doamne prin moarte da-ne viaţă”

Daţi-mi un trup, voi munţilor - de Lucian Blaga

Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,

şi totuşi
flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe frunte şi-n plete,
căci lutul tău slab
mi-e prea strâmt pentru straşnicul suflet
ce-l port.

Daţi-mi un trup,
voi munţilor,
mărilor,
daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!
Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi
şi-aş apare năvalnic şi liber
cum sunt,
pământule sfânt.

Când as iubi,
mi-aş întinde spre cer toate mările
ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi,
spre cer,
să-l cuprind,
mijlocul să-i frâng,
să-i sărut sclipitoarele stele.

Când aş urî,
aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieţi sori
călători
şi poate-aş zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.

Tămâie şi fulgi - de Lucian Blaga

Lumini scăpate din cuptor se zbat între pereţi.
Şi trupul moale ca de in curat
şi părul ţi l-ai uns peste-o cadelniţă-n tămâie,
fir de fir,
ca să miroşi la fel c-un patrafir.

Prin sat trec sanii grele de tăceri.
Cu genele ghicesc poteca sărutărilor de ieri.

Fulgi moi şi graşi îmi troienesc
în pace lumea ca de scrum,
şi fulgi de-aramă azvârliţi din cer
par clopoţeii atârnaţi
de gâtul paşilor de cai pe drum.

Ciobanii întârziaţi pe uliţi simt
că cei cari s-au culcat
au clipe de tămâie şi de in
curat.

Curat.

Greierele noptii

Liniştea se tot ridică
Foşnet de frunze prin noapte,
Când cu glasul lui de şoapte
Greierele mă furnică

Stau pe nori mici şi privesc
Fulgi de porumbel cum zboară,
Vals de îngeri se coboară
Şi greierii se pitesc

Numai unul se propteşte
Într-un vârf de fir de iarbă,
Şi se-apucă-n noaptea oarbă
Sa necheze greiereste.

FIIND ŞI STRIGÂND - de Nichita Stanescu

Doamne, apără poporul român.
Ai grijă de el şi
apără-l!
El este al tău
cu blândeţea lui de miel
şi cu răbdarea lui de taur
cu omenia lui
de floare de zăpadă
ce se vede pe geam, Doamne,
pe fereastră şi pe libertate!
Doamne,
poporul meu nu se spală de mine!
Eu nu mă spăl
de poporul meu!
Dacă-mi vine alt miros
decât mirosul lui,
mă spăl pe mâini
numai de propriile mele mâini
şi mă las legat
de boarea de zăpadă
a poporului meu.
Mărul se poate spăla
numai de măr,
de pomul mărului nu! De pom nu!
Apără, Doamne, poporul român
şi nu te spăla de el!
Pe maică-mea
care m-a născut pe mine
am dăruit-o poporului român.
Dăruieşte-ţi, Doamne,
pe maică-Ta, care te-a născut pe Tine,
poporului român!

Rugăciunea - de Nichita Stănescu

Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi inima
şi toarnă-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
trupul cel nou care-mi apasă
şi-mi striveşte trupul cel vechi.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul.

Fuga...

Fugind grăbit pe străzile nebune
Cu reci sudori ce-mi fug pe ochi, pe faţă
Mă tot afund grăbit într-o genune.
E iadul roşu pe pământ de gheaţă!

Vijelios mă-ndrept din nou spre nicăieri
Mă-nvârt rapid sub cerul roşu-nlăcrimat
Aşa cum chinuit am tot făcut şi ieri.
Încins ca-ntr-un cazan am îngheţat!

Opriţi odată vremea, n-am timp să fiu grăbit

Lăsa-ţi-mă să ascult de departe dangăte de clopote vibrând...

Cântecul potirului - de Nichifor Crainic

Când holda taiata de seceri fu gata
Bunicul si tata
Lasara o chita de spice în picioare
Legand-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau matasos
Să-nchipuie barba lui Domnu Cristos.

Când painea-n cuptor semana cu arama,
Bunica si mama
Scotand-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parca moaste cinstite si lucii
Ca painea, dand abur cu dulce miros,
Parea ca e barba lui Domnu Cristos.

Si iata potirul la gura te-aduce,
Iisuse Cristoase, tu jertfa pe cruce,
Hraneste-mă mama de sfant Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu-n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin tine,
Tu painea de-a pururi a neamului meu.

Din coarda de vita ce-nfasura crama
Bunica si mama
Mi-au rupt un ciorchine, spunandu-mi povestea;
Copile, graira, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mama varsate prinos
La casnele Domnului nostru Cristos.

Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul si tata
In joc de calcaie jucand nestemate
Ce lasa ca rana siroaie-nspumate,
Copile, graira, e must sangeros
Din inima Domnului nostru Cristos.

Si iata potirul la gura te-aduce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfa pe cruce;
Adapa-mă, seva de sfant Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu-n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Podgorii bogate si lanuri manoase,
Pamantul acesta, Iisuse Cristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveste-te-n vie si vezi-te-n grane
Si sangera-n struguri si frange-te-n paine,
Tu, viata de-a pururi a neamului meu.

PRIBEAG...

Pribeag aştept să mor odată,
Să văd şi eu lumina toată
Ce mult mă mângâie de sus.
De mult aş vrea să mă fi dus…

Pribeag mă plimb fără să ştiu:
Mă aflu singur în pustiu?
De ce nu-mi spui odată Sfinte?
Căci să-nţeleg n-aş avea minte…

Pribeag mă pierd în turn de foc,
Mă pierd în locul fără loc,
Mă prăpădesc fără de ştire
Fără să iau vreo amintire.

Pribeag mă aflu-n faţa Ta,
O floare de nu-mă-uita.
Sa nu mă uiţi dar să mă ierţi,
Sa nu mă laşi dar să mă cerţi.

Pribeag mă-nchin la Dumnezeu
Să-mi vindece sufletul greu,
Iisus să sufle peste el

Şi să-l prefacă într-un miel...

INGRATUL

Drumul meu tainic duce tot in jos
Pamantul rece ma asteapta calduros
Doi viermi asteapta sa le vin indata
Si Dumnezeul meu fara de pata

Necunoscutul mi-e cel mai bun frate
De ce sa ma agat mai mult din toate,
Cand haosul cuprinde mintea mea de om
Decat de sempiternul vesnic Domn?

Nimic am fost si nu pot sa-nteleg
Cum ai lucrat incat sa fiu intreg?
Din tot neantul m-ai creat pe mine Frate
Iar eu, nimicul, Te arunc tot mai in spate

Al Tau sa fie sufletul meu Doamne!
Plouat de sapte mii de toamne
Al viermilor sa fie trupul meu murdar!
Ce zbiara a pacat ca un barbar

Cărarea împărăţiei !

Mergând pe-alei de fum încins
De diavol de la spate-mpins,
Caut lumina dar ea se piteşte,
Cu ochii-nchişi mă văd învins.
Nu ştiu că Ea trăieşte…
~

Orbecăind, de iaduri mă lovesc
Fără să vreau să mă opresc.
O furie de foc mereu mă-mbată
Şi mă împiedică să cresc
Fără să-mi dea răsplată.
~
Dar tot lumina-mi spune dintr-un lac:
Să strig cât pot că vreau să scap de drac.
Atunci mă rog şi strig în ceruri: Ajutor!
Să ies de-aici aş vrea…Cum fac?
Te rog, nu vreau să mor!
~

Şi-odată auzii mareţul grai:
Ce caţi prin catacombe mândru crai?
Nu ştii că nu e locul tău aici?
Eu pentru cine-am făcut rai?
Hai sus să te ridici!
~

Vin Doamne! Mă-înec în lumină.
Te-aştept de mult! Se aude-n surdină.
Plutesc în zbor de flutur colorat
Pe calea către ceruri lină
Mă duc la Împărat!

Întrebare - de Radu Gyr

Adâncă-i noaptea, orele profunde...
Gemând, spre raftul cărţilor mă-ndrum
şi-ntreb în şoaptă fiece volum:
-Tu eşti? Şi cartea fuge şi se-ascunde.

Plângând, întreb portretul ei acum:
-Tu eşti? Şi nici iubita nu-mi răspunde.
Îmi umplu cupa-n vin să mă scufunde,
întreb: -Tu eşti? Şi cupa piere-n fum.

Şi-ntreb şi spada mea: -Tu eşti? Şi tace.
Şi, cum mă prăbuşesc în jilţ, înfrânt,
din zid o umbră albă se desface...

Mă-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt
şi-n ochii lui Iisus e numai pace.
Întreb: -Tu eşti? Şi umbra spune: -Sânt.

Rugaciunea părintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Judecata inevitabilă

Mă aflu-n întunericul total
Se cheamă “lume” pentru muritor.
Ce deprimant şi ce banal
Ar fi să zac aici, apoi să mor.
…privind la cer încep să zbor

Iată vine Iisus, mirele vieţii
Altarul cosmosului infinit
Să-şi scape dintre lupi toţi drepţii
Pe care lumea cea urâtă i-a răpit
…mă simt salvat de-acest sfârşit

Lumină sfântă nevăzută
Aruncă blând Mântuitorul
Pe inimioara mea prea slută
Ce n-a ştiut să vadă viitorul
…plutesc de-acum mai lin ca norul

Tot răul brusc s-a spulberat
Iepurii zburdă pe zăpadă
Căci Doamne cât am alergat!
Fiind nimic mai mult decât o pradă
…pentru-animale fără coadă

Toţi Don Quijoţii te-aşteptară Doamne
Luptând orbeşte pentru nevăzut
Răbdând preacuvios de foame
Crezând chiar şi în cei ce n-au crezut
…cei cuceriţi de Belzebuth

Minunea o-nţeleg acum deplin
Ce e cu mine, cu întreaga lume,
Şi-n loc de creier îmi răsare-un crin
Căci am de-abia acum un nume
...şi-n loc de trup… o misiune!

Sunt dezbrăcat de haina ce-mi acoperea abisul
În locul ei mă-mbrăţişează cu iubire Cristul

Moartea îngheaţă-n marea-nmărmurire
Iar viaţa-nvie-n maxima traire
Crezut-am pân-acum că am să mor
Dar azi un singur gând mă fulgeră uşor:

…Excelsior!

Visul unui ţăran român

Un ţăran ajuns în ceruri întreba pe Dumnezeu:
De ce-ai lăsat peste mine valul comunist?
De ce îl batjocoresc pe Crist şi tu îi laşi mereu?
De ce nu m-ai mângâiat atunci când eram trist?
De ce nu ai suprimat curentul ateist?

Dumnezeu se uită fix în ochii omului de lut
Si cu lumina blandă-i urcă inima în absolut
O lacrimă cădea încet pe faţa omului devenit mut
Şi-i curăţa sufletul viu ce pân-atunci fusese slut

-De-abia acum m-am lămurit: Ce bine e sa fiu acasă!
Românul cu putere din tot glasul a răcnit
Apoi din somnul dulce s-a trezit…

…Sublim curat şi-nălţător dar născocit
Fu acest vis al unui om mereu superior
Dar realitate va să fie-aceasta cum e scris
Caci va veni acel moment înălţător:
Când inefabilul nu va mai fi un vis…

Somnul creştin...

La viaţă, demnitate şi dragoste de aur
Gândesc noaptea când capul mi se cufundă-n pernă
Iar nările-mi răsuflă mai greu decât un taur
Îngândurat şi singur, cobor pleoapele-n bernă…

Cine veghează oare la pacea mea din noapte?
Icoana din perete, cu Maica şi Hristosul
Supraveghează tainic şi îmi transmit prin şoapte:
Pentru că suferi vrednic tu vei afla frumosul…

În vis îmi vorbea însăşi icoana protectoare
Cu graţia divină îmi lumina pe faţă
În bezna pământească făptura-mi trecătoare.
Din perna mea umilă aveam un sens în viaţă...

A doua zi devreme, o rază de speranţă:
Ştiu că doar cu sfârşitul am să găsesc iubirea
Victoria cea sfântă mijeste la distanţă
Gonesc în astă viaţă să-mi caut nemurirea...